Jurnalul Fericirii editia ianuarie - februarie 2020

Reporter: Ce înseamnă pentru tine fericirea? Patrizia: Conceptul meu de fericire se poate identifica într-o frază de Oscar Wilde „Fericire nu este să ai tot ce îţi doreşti, dar să doreşti ce ai". Am realizat în timp, că în momentul în care eu sunt fericită transmit fericire şi celor din jur. Reporter: Ce te face fericită? Patrizia: Sincer, mă fac fericită lucrurile mici, de exemplu să gătesc o cină specială pentru prieteni, să fiu de folos pentru altă lume, să îmi văd soțul, Francesco, zâmbind şi să petrec cât mai mult timp în familie. Reporter: Mediul în care trăieşti influenţează starea de fericire? Patrizia: Este imposibil să nu fi influenţat de mediul în care trăieşti, din păcate suntem încojurați de foarte mulţi oameni care suferă din diferite motive. Reporter: Cum se comportă un om fericit? Patrizia: Aș putea spune că un om fericit se comportă exact ca și mine. Reporter: Cum îţi propui să îi ajuţi pe cei din jur să fie fericiţi? Patrizia: În fiecare zi îmi propun, împreună cu soțul meu să ne aducem contribuția în mod pozitiv asupra celor din jur și chiar suntem în punctul de a înființa o asociație numită Happy Moments. Până când aceasta este gata, colaborăm la diferite evenimente de caritate. Reporter: Care este recomandarea ta pentru cititorii Jurnalului Fericirii? Patrizia: Recomandarea mea pentru cititori este să se treazească în fiecare zi ca și când ar fi ultima lor zi. Energie și sănătate într-o singură tabletă! Rezoluţii realiste pentru 2020! Detalii la pagina 2. Minunea pentru o digestie ușoară! Detalii la pagina 3. Detalii la pagina 5. 1 Publicație destinată exclusiv clienților și partenerilor Life Care ® 3 ianuarie – 18 februarie 2020 3 ianuarie – 18 februarie 2020 Interviu în EXCLUSIVITATE cu Patrizia Paglieri, CHEF Detalii la pagina 2 O digestie ușoară și fără toxine! 5537 La mulţi ani! Noul An să te găsească cu gânduri bune și prieteni dragi alături, mai bogat în împliniri și plin de succese. La muţi ani fericiţi și prosperi!

RkJQdWJsaXNoZXIy MTkzMDM5