Jurnalul Fericirii februarie 2023

10 Inspiră-te din exemplul Performerilor Life Care®! Educaţie și dezvoltare personală VLADA TARNAVSCHI, Nivel de calificare 14% Salutare! Mă numesc Vlada Tarnavschi, am 32 ani, mamă a trei copilași minunați. Acum 2 luni am luat decizia de a îmi începe propria afacere în compania Life Care® și nu regret absolut deloc. Am căpătat o oportunitate deosebită de a îmi dezvoltă competențele personale alături de remarcabilul meu mentor Andreea Georgescu. Sunt nespus de fericită și mulțumită de rezultatele obținute în această perioada de timp muncită. Concomitent cu jobul, eu și familia mea am început a duce un mod sănătos de viață, datorită produselor Life Care noi și cei din jurul nostru dispunem de produse de calitate, produse de care suntem mulțumiți și pe care le folosim cu încredere. Le mulțumesc celor dragi care m-au susținut pe parcursul acestei perioade de timp și care mă vor susține și în continuare! TATIANA MIRON, Nivel de calificare 14% Bună. Sunt Tatiana. Am o afacere în turism de mulți ani și o experiență de 14 ani în domeniu. Evident să aleg o companie de marketing de rețea pentru un venit suplimentar nu a fost scopul meu. Ce îl poate face, însă pe un om cu afacere să facă Life Care: - Consumul de produse naturale/bio și vegane, testate și validate de milioane de clienți - Reduceri suplimentare la produse - Ajutorul altor oameni, care să contribuie la viitorul noilor generații - Pentru mai mult timp liber pentru mine și pentru hobby-urile mele. Mulțumesc sponsorilor mei și echipei mele pentru încredere! 3 februarie - 13 martie 2023 LILIA MAZILOV, Nivel de calificare 14% Bună,mă numesc Lilia, sunt din Chișînău și sunt mamă de băiețel! Stând în concediu de maternitate am descoperit compania Life Care®, o companie care mi-a redeschis orizontul către noi oportunități. Sunt mândră că fac parte din echipa Global WORLD Team! După mai multe eșecuri am reușit din nou să mă ridic și să merg mai departe, sceptică la început și frica de necunoscut m-a făcut să renunț, însă îndrumată de mentorul meu încet încet am prins aripi și îmi doresc să ajung tot mai sus. Vreau să-i mulțumesc pe această cale Andreei Georgescu pentru răbdare și puterea de a mă îndruma pe drumul ce l-am ales! Vino să faci parte din echipa mea și te voi ajută să ajungi acolo unde îți dorești! Mereu EȘECUL este doar oportunitatea de a lua totul de la capăt! Vă MULȚUMESC că m-ați ales să fac parte din echipa Life Care®! ANGELA BADRAGAN, Nivel de calificare 14% Bună ziua! Mă numesc Angela Badragan și sunt în LIFE CARE din prima zi de la lansare în MOLDOVA. Sunt încântată de această companie, de oportunitătile pe care ni le oferă, planul de marketing, produsele bio, naturale și vegane care ne mențin sănătoși și in plină formă! CU LIFE CARE CÂȘTIGĂM SĂNĂTATE, TIMP ȘI ECONOMII CONSISTENTE! LIFE CARE ÎNSEAMNĂ LIBERTATE, PROSPERITATE ȘI FERICIRE! DORINA NOROI, Nivel de calificare 14% Sunt Dorina Noroi și m-am bucurat că pot fi chiar la lansarea unei afaceri noi în țară mea! Sunt mama de 4 copii micuți, iar timpul nu este cel mai bun prieten al meu. Însă noi mamele suntem permament în căutare de ce e mai bun pentru copiii și familia noastră! Așa și eu! Uneori însă, când ești mama, planurile nu ies așa cum îți propui. Am așteptat cu mare drag primul eveniment de la Chișînău, însă chiar atunci copiii mei au contactat o viroză și am mers cu toți 4 în spital și nu am avut ocazia să întâlnesc comunitatea, Fondatorul și pe Diamantii noștrii Adimona și Mihai! Suntem însă permanent în contact online! Dar se știe, noi mamele, când vremmutămmunții! Așa că m-am mobilizat împreună cu colegele mele Natalia Panco și Diana Railean și am organizat evenimente frumoase în care am adus în față oportunitatea pe care o avem încă de la început în Republica Moldova! Da, suntem la start și creștem și ne dorim să învățăm să creștem frumos, etic și să devenim o sursă de inspirație pentru prima generație de lideri care crește în Republica Moldova și de aici oriunde va fi posibil în lume! Am descoperit Life Care și m-am lăsat ghidată de un om care știe ce înseamnă startul, pentru că sponsorul meu, Dana Chindris, este primul și singurul Director din Franța și mă bucur că prezența ei necondiționată mă ajută să înțeleg și să descopăr pașii corecți de dezvoltare a unei afaceri la început de drum!

RkJQdWJsaXNoZXIy MTkzMDM5